Aşa cum ne este obiceiul aici în Bucovina, vă urăm bun venit in municipiul nostru.

Aşezare ce datează încă din anul 1393, Rădăuţi-ul vă va surprinde atât prin relief, oameni, obiective turistice, obiceiuri cât şi prin istoria sa.

Vă invităm aşadar să descoperiţi un municipiu cosmopolit, un model de convieţuire interetnică, în care şi-au împletit de-a lungul timpului destinele români, evrei, polonezi, ucraineni, lipoveni, germani.

Stema
Aşadar alegeţi să poposiţi şi să vă trageţi sufletul înainte de a purcede spre Putna sau Suceviţa şi să vizitaţi Muzeul Etnografic Rădăuţi, Mănăstirea Bogdana – cunoscută şi ca cea mai veche construcţie bisericească din zid din Moldova, Herghelia Rădăuţi, Templul şi cimitirul evreiesc. Iară dacă aţi ostenit vă invităm să vă delectaţi cu o porţie aburindă de ciorbă rădăuţeană, reţetă creată la noi, ca mai apoi să încununaţi totul cu un pahar de vin popesc.